Breaking news

Un polițist de frontieră a refuzat mită de la cetățeni străini care voiau să intre în România

Un cetăţean albanez a fost prins în flagrant în timp ce încerca să dea mită unul poliţist de frontieră, pentru a-i permite accesul pe teritoriul României.

Joi, 19 decembrie 2019, ofițerii Direcției Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, au prins în flagrant un cetățean albanez, care a oferit o sumă de bani, cu titlu de mită, unui polițist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiș, Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier II„, precizează DGA.

În cauză, la aceeași dată, un agent de poliţie de frontieră a formulat la Serviciul Județean Anticorupţie Mehedinţi un denunț telefonic prin care semnala faptul că, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat, conducând un autoturism, un cetățean albanez, însoțit de un conațional, care au oferit bani pentru a li se permite accesul în România, fără a îndeplini condițiile legale de intrare. În fapt, unul dintre ei avea semnalare interdicție intrare în spațiul Schengen emisă de autoritățile din Olanda.

În urma sesizării, s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiuni de dare de mită, fiind organizată şi desfăşurată acţiunea de prindere în flagrant.

Persoanele în cauză a fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, fiind cercetate în stare de libertate.