Breaking news

Un avion s-a părbușit în lacul Siutghiol

O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă seară, în lacul Siutghiol, în mijlocul staţiunii Mamaia.

avionÎn avion se aflau două persoane, pilotul și un paager. Din fericire, cele două persoane au reușit să ajungă tefere la țărm. Aceștia au fost salvați de cei care făceau agrement în acel moment pe lac.

Până la ora actuală, nu au fost furnizate informaţii despre identitatea celor două persoane aflate în avion, şi nici cui aparţine aparatul de zbor de mici dimensiuni.

Incidentul aviatic s-a produs în jurul orei 20.00 potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.