Breaking news

Uluitor. Fiica şi-a ucis mama iar apoi s-a sinucis prin spânzurare

Potrivit unui raport preliminar realizat de anchetatori în cazul morţii celor două femei din cartierul Primăverii, relevă faptul că fiica şi-a omorât mama iar mai s-a sinucis prin spânzurare.

verona_cristinaElena Pârvulescu, mama Cristinei Verona, a murit, potrivit legiştilor, în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică.

După ce şi-a omorât mama, Cristina Verona s-a spânzurat. Raportul medicol legal în cazul ei indică moarte prin asfixie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că acestea sunt rezultatele preliminare ale examenului medicol-legal.

Cele două femei au fost găsite moarte în această dimineaţă în apartamentul lor din cartierul Primăverii. Potrivit legiştilor, Elena Pârvulescu (de 77 de ani) şi Cristina Verona (de 44 de ani), mamă şi fiică, erau moarte de circa 4-5 zile.

Echipa de intervenţie sosită la faţa locului, în urma unui apel la 112, le-a găsit pe cele două femei decedate, iar cadavrele erau în stare de putrefacţie. Femeia mai tânără avea multiple plăgi pe corp, fiind găsită spânzurată de calorifer, iar cea de-a doua ar fi fost goală, în baie.

Prima iopteză luată în calcul de anchetatori este omorul urmat de sinucidere prin spânzurare.