Breaking news

Ultima ediție a campaniei ”Trezește România” se difuzează vineri la Realitatea TV

Campania ”Trezește România”, realizată și prezentată de Andreea Marin Bănică, la Realitatea TV, a ajuns la final. Ultima ediție a emisiunii se va difuza vineri 27 iulie d ela ora 21.00.

Andreea Marin Bănică a bătut lumea în lung și în lat descoperind, în colțuri nebănuite de țară și de lume, români valoroși care au devenit coloana vertebrală a Campaniei Trezește România.

 ”Campania mi-a deschis calea către oamenii frumoși și generoși, cu idei îndrăznețe duse până la împlinire în ciuda piedicilor care îi descurajează la tot pasul, am ascultat mărturii emoționante ce vin din experiențe dureroase trăite și împărtășite pentru ca nimeni să nu le mai repete, am văzut români ridicandu-se din genunchi după clipe grele și mergând mai departe , construind cu succes, ca o pildă că “se poate”. Rezolvări de cazuri dificile, pentru că Trezește România a adus împreună oameni ce și-au unit forțele la nevoie, sprijinirea inițiativelor invididuale bazate pe idei valoroase, dar lipsite de promovarea necesară, au căpătat ajutorul căutat și deschiderea spre oameni asemenea la Trezește România. Manifestul nostru a fost semnat și susținut de oameni frumoși, activi în comunitățile lor, creativi, români din toate colțurile țării, dar și din Diaspora, de pe continente diferite. Vă aștept vineri la ora 21.00 la ultima ediție Trezește România și mulțumesc pentru această experiență tuturor protagoniștilor, precum și echipelor Realitatea TV, Bussiness Woman și Fundația Prețuiește Viața care au pus umărul să găsească împreună poveștile inedite ale românilor de valoare care ne fac să sperăm că încă mai avem speranța să ne trezim la o realitate mai bună”, a declarat Andreea Marin Bănică.  

Utima ediție a campaniei va prezenta povestea unei jurnaliste care a lăsat în urmă  orașul, un salariu decent pentru a se stabili ca și profesoară într-un sat din Giurgiu, cu credința că menirea ei este să schimbe ceva acolo. A observat problemele satului, nevoile copiilor, le-a aflat dorințele și s-a pus pe treabă. Oameni de suflet au răspuns apelului ei și cu banii strânși la un concert caritabil organizat de Fundatia Pretuieste Viata, Ana Maria a reusit sa împlineasca visul copiilor din sat: să aibă biblioteca lor.

Artistii care au creat un spectacol de neuitat de moda si muzica, purtand tinute special create pentru seara in care au adunat astfel bani pentru realizarea bibliotecii, sunt: Andra, Vunk, Alexandra Usurelu, Simona Patruleasa, Malvina Cservenschi, Nicoleta si Iuliana Luciu, Andreea Balan, Ellie White, Geanina Varga, Daiana Anghel, Crina Abrudan, Madalina Draghici, Gina Pistol, Oana Ionita, Andreea Mantea, Elena Gheorghe. Tinutele au fost realizate special pentru eveniment de catre creatorii: Catalin Botezatu, Stephan Pelger, Mihaela Drafta, Liza Panait, Mihai Albu, Norina Stoica, Style Detector, Buy Me, Ana Radu, Stefania Caragea, Rhea Costa, Mirela Stelea, Laura Lazar, Silvia Serban, Roxana Butnaru, Alberta David, Andra Turcanu.

După succesul de la Dusseldorf, cand inventia lui a fost premiată, un profesor ieșean  este curtat  de mari companii din Japonia și Coreea. Paul Bârsănescu a inventat un sistem de  cântărire electronică a camioanelor aflate în trafic și transmiterea datelor prin GPS care ar reduce considerabil uzura drumurilor și sumele cheltuite cu întreținerea acestora.