Breaking news

Ucraina cere ajutor militar NATO și Uniunii Europene

Ministrul de Externe Pavlo Klimkin a cerut NATO și Uniunii Europene sprijin militar pentru trupele ucrainene ce luptă contra separatiștilor proruși din Estul Ucrainiei.

ucraina - ue - natoPrin vocea Ministrului de Externe, Ucraina cere ajutor militar de la NATO și Uniunea Europeană ca să poată lupta cu insurgenții proruși sprijiniți de Rusia.

Solicitarea oficialilor de la Kiev vine după ce un lider separatist a anunțat sâmbătă că rebelii din Ucraina au primit noi echipamente militare și trupe instruite în Rusia, și că vor lansa o mare contraofensivă împotriva forțelor guvernamentale.

Pavlo Klimkin a declarat pentru postul de radio german Deutschlandfunk că UE și NATO trebuie să ia în considerare ceea ce ar putea și ar face dacă regulile se încalcă: Este o întrebare foarte grea pentru Uniunea Europeană și NATO: Ce pot face ele practic… în cazul unui război în Europa /declanșat/ de o țară europeană? Și de aceea, dacă vor spune +Nu putem face mare lucru acolo+, aceasta dă naștere la întrebarea: Cum poți fi văzut în continuare ca un partener responsabil?

Întrebat dacă el cere UE și NATO ajutor militar, Klimkin a spus: Da, desigur. Avem nevoie de ajutor militar pentru că dacă avem un astfel de ajutor, ar fi mai ușor pentru trupele noastre să acționeze pe teren.

Ministrul ucrainean de externe a mai spus că pericolul unei invazii ruse este omniprezent, adăugând că trupele ucrainene au fost vizate de tiruri trase de pe teritoriul rus aproape zilnic și că Rusia a adus mercenari și arme în țară.

Vineri, Ucraina a anunțat că artileria sa a distrus o parte dintr-o coloană blindată ce intrase pe teritoriul ei din Rusia peste noapte.

>