Breaking news

TVR 3 îşi prezintă grila de emisiuni din această primăvară

Programe de cultură, spectacole şi concerte, filme documentare şi artistice, festivaluri de muzică clasică sau jazz alături de programe informative, emisiuni de folclor, călătorii, spiritualitate sau bucătărie tradiţională românească – toate acestea le găsiţi, din 15 aprilie, într-un singur loc: la TVR 3!

Din această primăvară, TVR 3 ne racordează la evenimentele, tradiţiile şi cultura din toate colţurile ţării, prin intermediul programelor realizate şi transmise de studiourile teritoriale ale Televiziunii Române. Din 15 aprilie, CULT@rt, principalul magazin cultural al postului, părăseşte studiourile din Bucureşti şi porneşte „la drum” pentru a descoperi şi spori vizibilitatea evenimentelor culturale din întreaga ţară. În fiecare zi, de luni până vineri, informaţii culturale din cele mai neaşteptate colţuri ale ţării vor fi aduse de fiecare dintre cele cinci studiouri teritoriale: Iaşi, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara şi Cluj.

Alte noutăţi ale primăverii la TVR 3 se referă la introducerea unei linii de film documentar (joi), respectiv documentar de artă (vineri), de la ora 23.00, precum şi includerea unui Magazin de arte vizuale duminica, de la 18.30. Primele trei zile ale săptămânii, de la ora 23.00, este spaţiul rezervat difuzărilor în premieră a etapelor de concurs, finalelor şi recitalurilor din Concursul Internaţional George Enescu, ediţia 2018 iar joia, de la 23,30, iubitorii de jazz au la TVR 3 un cadou special, în premieră: Festivalul de Jazz de la Ploieşti, ediţia 2018.

Şi pentru că şi gastronomia este o artă, iubitorii de bucate româneşti tradiţionale au la TVR 3 o surpriză de „gust bun”! Din această primăvară, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.30, ei pot urmări emisiunea Sarea-n bucate cu reţete autentice din Banat, Transilvania şi nu numai.

Tot la capitolul noutăţi menţionăm că la TVR 3 emisiunea Academia Română – prezentul continuu (sâmbăta, de la 12,30) devine emisiune săptămânală (în loc de bilunară), iar emisiunile tradiţionale ale postului: Drumul lui Leşe, A doua emigrare, Arte carte şi capricii – revin cu noi sezoane.

>