Breaking news

Turismul scutit de impozit forfetar

udreaÎn urma negocierilor purtate cu Sebastian Vlădescu, Ministrul Finanțelor, Elena Udrea a obținut eliminarea impozitului forfetar pentru  agențiile de turism și turoperatori, însă rămîn sub incidența noii legi a impozitului forfetar hotelurile, restaurantele, barurile și centrele de fitness. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat că reprezentanţii Ministerul Finanţelor au transmis asociaţiei că impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi al turoperatorilor : “ANAT a solicitat miercuri clarificarea impozitării firmelor din turism, iar reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat că impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi turoperatorilor” . ANAT s-a declarat “profund indignată” de introducerea impozitului minim pentru categoria agenţiilor de turism, susţinând că activitatea acestora “prezintă cota zero de evaziune fiscală”. “Nu sunt de acord cu introducerea impozitului forfetar pentru agenţiile de turism. Evaziunea fiscală trebuie eradicată, dar nu cred că în cazul agenţiilor de turism acesta este un fenomen de masă”, a spus Udrea. Serviciile din turism propuse pentru impozitul forfetar sunt hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, alte servicii de cazare. De asemenea, sunt cuprinse restaurantele, activităţile de alimentaţie (catering) pentru evenimente, alte activităţi de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, agenţiile turistice, tur-operatorii şi firmele care asigură alte servicii de rezevare şi asistenţă turistică.

>