Breaking news

Trupele militare românești vor rămâne în Afganistan până la 31 decembrie 2014

loading...

Președintele României, Traian Băsescu a declarat marți pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea de la summitul NATO  de la Chicago, că s-a decis ca militarii români să rămână în afganistan până la 31 decembrie 2014.

România continuă să participe cu efective militare în Afganistan până cel puțin la 31 decembrie 2014, așa a anunțat marți șeful statului.

Alianţa mai desfăşoară operaţiuni militare în Afganistan, operaţiuni planificate până la 31.12.2014, începând ca de la 1 ianuarie 2015 misiunea Alianţei să se redefinească, devenind o misiune de asistenţă tehnică şi de suport logistic şi financiar pentru administraţia afgană şi pentru forţele de securitate afgane. Din acest punct de vedere, anunţul făcut de preşedintele Karzai, cu câteva zile înainte de Summit, că se trece la a treia etapă de tranziţie, vizează şi forţele româneşti dislocate în regiunea Zabul, urmând ca acest calendar al tranziţiei, deci de trecere a responsabilităţilor de la militarii români către militarii afgani, de la responsabilitatea contingentului românesc către responsabilitatea forţelor de securitate afgane, să se desfăşoare după un grafic ce urmează a fi stabilit. În ceea ce priveşte contribuţiile financiare, parte dintre state şi-au anunţat contribuţiile, România nu şi-a anunţat contribuţia în Consiliul Nord-Atlantic şi nici de-a lungul desfăşurării Summitului, urmând ca acest lucru să îl definitivăm în perioada următoare. Ce vă pot spune este că se au în vedere contribuţii care ţin cont şi de ce au făcut statele până acum. Statele cu contribuţii mari în efective, în trupe, în misiunile desfăşurate în Afganistan îşi pot permite anunţarea unor contribuţii financiare mai mici pentru perioada 2015-2018”, a spus marți, Traian Băsescu la revenirea în țară de la Summitul NATO.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian