Breaking news

Trenulețul a calificat Moldova în finala Eurovision 2022

Republica Moldova s-a calificat în această seară în finala Eurovision 2022 de la Torino. Zdob si Zdub & Advahov Brothers au cucerit Europa cu piesa în limba română ”Trenulețul”.

Prima semifinală Eurovision 2022 și-a ales cele zece țări finaliste care vro evolua în finala de sâmbătă de la Torino.

Moldova a intrat în concurs pe locul nouă și a fost anunțată de prezentatorii Eurovision, drept calificată în finală, tot a noua.

Piesa ”Trenulețul”, cântată în limba română, a fost pe placul europenilor care au votat-o pentru a merge în finală.

Din cele 17 țări care au evoluat în prima semifinală: Albania, Letonia, Elveţia, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Regatul Țărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Danemarca, Armenia, Austria, Croația, Islanda și Grecia, s-au calificat doar zece.

România va evolua joi, în a doua semifinală Eurovision. WRS va încerca să califice România în finala Eurovision 2022 cu piesa ”Liamame”.