Breaking news

Trei turişti polonezi blocaţi în Munții Latoriței pe marginea unei prăpastii la 1.800 m. altitudine

Un grup format din trei turiști plonezi, soț , oție și colpilul lor, au rămas blocați pe marginea unei prăpăstii la o altitudine de 1800 metri, în zona Vârfului Frătoşteanu din Munţii Latoriţei.

muntii latoriteiJandarmii şi salvamontiştii montani vâlceni au plecat, vineri dimineaţă, în căutarea celor trei turişti polonezi.

Turiştii se află  într-o zonă foarte accidentată, unde este vânt puternic şi ceaţă, iar temperatura atinge 4-5 grade Celsius.

Potrivit Serviciului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, turiştii au rămas blocaţi cu maşina pe marginea unei prăpastii, ulterior ei reuşind să iasă din autoturism.

Turiştii au plecat ieri joi cu maşina din staţiunea gorjeană Rânca pe Transalpina, cu intenţia să ajungă la Voineasa. La un moment dat s-a lăsat întunericul, a fost şi o furtună, iar GPS-ul nu a mai indicat coordonatele corecte şi s-au rătăcit, ajungând pe marginea unei prăpastii.

Salvamontiștii alături de trei echipe de jandarmi și două ATV-uri, au pornit în căutarea turiștilor polonezi.