Breaking news

Trei pacienţi, carbonizaţi în incendiul produs la Institutul Matei Balş din Bucureşti

Trei persoane au ars de vii în incendiul produs în această dimineaţă la Spitalul Matei Balş din Buucreşti. Persoanele erau internate cu infecţie covid 19. A fost declanşat Planul Roşu de intervenţie.

Incendiul s-a produs la parterul spitalului în jurul orei 5,30. Peste 120 de pacienţi au fost evacuaţi din clădire, de către echipajele de intevenţie.

Pacienţii au fost preluat cu Ambulanţele şi duşi la alte Spitale din Bucureşti.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cel puţin trei persoane au decedat în urma incendiului iar alta se află în stop cardio respirator. Echipajul medical încearcă să-i salveze viaţa.

Potrivit Antena 3, cele trei persoane decedate au fost găsite carbonizate în pavilionul unde a izbucnit incendiul.

În pavilionul unde s-a produs incendiul, se aflau internaţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cu simptome medii.

Incendiul a fost stins de către pompieri.