Breaking news

Trei filme premiate şi celebre vor fi difuzate la TVR 3, de Rursalii

De Rusalii, TVR 3 a pregătit pentru telespectatorii săi două filme semnate de Geo Saizescu, dar şi recent premiatul documentar realizat de Dite Dinesz de la TVR Timişoara, Fericiri.

Fericiri_3Luni, 13 iunie, de la ora 16.00 telespectatorii pot urmări comedia ”Un surâs în plină vară”, în regia lui Geo Saizescu. Făniţă, un tânăr dornic să câştige bani în urma unor iniţiative personale, eşuează în toate aceste demersuri, lăsându-se convins, în cele din urmă să intre în C.A.P.-ul din sat. „Făniţă, eroul întâmplărilor din film, este un Păcală al zilelor noastre sau, mai bine zis, un Dănilă Prepeleac”, spunea Dinu Săraru despre personajul filmului Un surâs în plină vară.

Pentru seara de Rusalii, TVR 3 a programat filmul Fericiri, distins de curând la  Gala APTR cu două premii: Premiul pentru eseu (realizatoarea Dite Dinesz), respectiv Premiul pentru imagine (cameramanul Marius Danci).

Filmul Fericiri spune povestea locuitorilor cătunului Dobraia, din Caraş Severin, oameni care îşi duc viaţa în lipsuri şi greutăţi, izolaţi în munţi. Nu au drumuri, curent electric, medic sau magazin, iar ca să-şi îngroape morţii trebuie să străbată 12 kilometri. „Fericiri e despre contraste. E un film în care auzi o singură dată cuvântul fericit. Dar auzi mereu că e greu”, declară Dite Dinesz. „Oamenii din Dobraia sunt însă puternici, prin demnitatea şi seninătatea cu care îşi acceptă soarta, chiar şi în cele mai dificile momente ale vieţii. Sunt oameni care o duc greu, dar care se bucură de un peisaj cum numai în Rai te gândeşti că mai poţi întâlni. Te duce la ei o cărare abruptă şi stâncoasă de munte, care începe la km 18, pe drumul ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă”, încheie realizatoarea. Fericiri a fost filmat în preajma sărbătorilor de Paşti, atunci când echipa de la Timişoara a urcat muntele spre cătunul Dobraia, cu 40 de cai încărcaţi cu alimente, haine şi alte lucruri necesare.

Seara se încheie cu o comedie spumoasă intitulată ”Doi vecini”, în regia lui Geo Saizescu. Comedie de moravuri, realizată după schiţa lui Tudor Arghezi, „singura operă cinematografică a maestrului Arghezi”, după cum o numeşte Geo Saizescu. Alice Mănoiu spunea despre Doi vecini că este „o satiră plină de vivacitate la adresa micii burghezii de la începutul secolului nostru.”