Breaking news

Transportatorii vor să facă grevă generală pentru că se scumpesc carburanții

Dacă guvernul nu va interveni în reglementarea prețului carburanților, Uniunea Transportatorilor din România, amenință cu greva generală similară cu cea din Grecia.

Uniunea Transportatorilor somează Guvernului să intervină pentru a stopa creşterea preţului la carburanţi. Transportatorii spun că nu se justifică creșterea prețului din moment ce pe plan internaţional cotaţiile petrolului au scăzut.

”Ultimele şase luni au fost marcate de o scădere cu 11% a preţului ţiţeiului la nivel mondial, scădere determinată de criza economică globală. În aceste condiţii, Petrom îşi rotunjeşte frumos profiturile prin creşterea total nejustificată a preţurilor. Creşterea va aduce în pragul falimentului firmele de transport şi populaţia ajunsă la limita suportabilităţii”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Uniunea consideră că Guvernul este vinovat pentru scumpirea combustibilului, întrucât Executivul doar „mimează supărarea pe distribuitorii de carburanţi”, în loc să „impună un moratoriu pentru stoparea creşterii preţurilor la carburanţi”.

UNTRR menţionează că ANAF a derulat o anchetă prin care a ajuns la concluzia că majorarea preţului nu este justificată, însă nu a rezolvat problema.

Consiliul Concurenţei investighează „de mai bine de cinci ani” practicile de monopol ale distribuitorilor fără să ajungă la un rezultat.