Breaking news

Traian Băsescu a respins procurorii Ministrului Justiției, Mona Pivniceru

Președintele României, Traian Băsescu a respins vineri cele două propuneri ale Ministrului Justiției privind numirea șefului parchetului general și al șefului DNA.

traian basescuLa trei săptămâni de când Ministrul Justiției, Mona Pivniceru a trimis Președintelui României cele două propuneri pentru șefia parchetelor, Băsescu anunță că le respinge pe motiv că nu sunt transparente.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis vineri, 18 ianuarie, să respingă propunerile privind numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), domnul Tiberiu-Mihail Niţu, şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), domnul Ioan Irimie, trimise de ministrul Justiţiei, doamna Mona-Maria Pivniceru. Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.

Tot în comunicatul oficial, Băsescu atenţionează că: pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cei doi procurori, Ioan Irimie și Tiberiu Mihai Nițu, au primit aviz negativ din partea CSM în luna decembrie 2012.

Pe 4 ianuarie, Băsescu a participat la ședința CSM și a susținut atunci că acest for trebuie să-i propună procurorii și nu Ministrul Justiției, întrucât așa prevede Constituția României.