Breaking news

Trafic feroviar blocat între staţiile Câineni şi Cornetu din cauza unui accident

Circulaţia feroviară între staţiile Câineni şi Cornetu (staţii aflate pe secţia de circulaţie Podu Olt – Piatra Olt), este închisă de la ora 9,30, din cauza unui accident rutier produs pe şoseaua paralelă cu calea ferată.
Accidentul s-a produs după ce un tir a lovit un autoturism, după care au intrat în gabaritul căii ferate.

Un Cielo condus de Mariana C. (32 ani), din Vişina-Olt,  a intrat pe contrasens şi a obligat şoferul unui tir încărcat cu carne să ajungă de-a lungul căii ferate, blocând circulaţia feroviară. Femeia a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie ale Regionalei CF Craiova şi ale autorităţilor locale, care vor efectua operaţiuni de ridicare a celor două autovehicule din gabarit, astfel încât traficul feroviar să poată fi reluat în condiţii de siguranţă.

Din cauza accidnetului trei trenuri au fost orite pe traseu:

–                     trenul Regio 2068 care circulă în relaţia Sibiu – Rm. Vâlcea, staţionează în Câineni de la ora 9.27

–                     trenul InterRegio 1724 care circulă în relaţia Craiova – Bucureşti, staţionează în Cornetu de la ora 10.25

–                     trenul Regio 2061 care circulă în relaţia Piatra Olt – Sibiu, staţionează în Cornetu de la ora 10.54

Circulaţia feroviară între staţiile Câineni şi Cornetu a fost redeschisă în condiţii de siguranţă, la ora 11.58.