Breaking news

Toți băsiștii au luat foc pentru că o jurnalistă B1 a fost agresată la mitingul Antena 3

Realitatea TV, B1 TV, PNL, Ion Cristoiu, Iohannis, PMP, ActiveWatch, au sărit ca arși după ce o jurnalistă B1 TV ar fi fost agresată de o persoană prezentă la marșul pro Antena 3. Toți au încercat să acuze Antena 3 de acest incident, ca să arunce în derizoriu manifestația.

miting antena 3Băsiștii au dovedit încă odată cât de uniți sunt în fața dușmanului Antena 3. Ca să discrediteze plimbarea de la Cotroceni, inițiată de Mircea Badea și la care au participat peste 20.000 de persoane, aparatul de propagandă al lui Băsescu a titrat pe toate canalele media avute la dispoziție, că o jurnalistă B1 TV a fost bătută la manifestație.

Toți s-au grăbit să critice în fel și chip incidentul și să acuze în mod direct și indirect Antena 3, de acest lucru. În realitate a fost vorba doar de o agresiune, din fericire nu gravă, a unei jurnaliste B1 TV, care ar fi fost lovită cu piciorul în spate de către un bărbat prezent la manifestație. Însă de aici și până la a sări calul și să torni benzină pe nimic, doar pentru că așa ți s-a cerut de la Cotroceni, mi se pare deja prea mult.

Jandarmeria precizează că a existat, în mod izolat, o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti, şi că s-au luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia.

”Marea majoritate a participanţilor la acţiunea publică din Bucureşti s-a manifestat paşnic. În mod izolat, a existat o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti aflată în mijlocul manifestanţilor, context în care dispozitivul de jandarmi a fost suplimentat. Referitor la această persoană, Jandarmeria a luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia, conform legii”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Jandarmeriei.

PMP-ul lui Băsescu a profitat de incident ca să-i ceară lui Ponta demiterea şefului Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, ca urmare a modului în care a fost gestionată manifestaţia de duminică din zona Palatului Cotroceni.

Victor Ponta a spus că a fost informat de ministrul de Interne despre activitatea forţelor de ordine la acţiunea pro-Antena 3 şi poate doar să spună că fiecare îşi face datoria şi se respectă legea.

”Am fost informat de către ministrul de Interne asupra activităţii tuturor forţelor de ordine şi pot doar să spun că fiecare îşi face datoria şi se respectă legea” a afirmat, luni, la Târgovişte, Ponta, referindu-se la modul în care a acţionat Jandarmeria la manifestaţia pro-Antena 3, care a avut loc duminică, în zona Palatului Cotroceni şi unde un participant la acţiune a agresat o echipă de jurnalişti.

Victor Ponta a adăugat că nu doar cei care îl ”critică” pe el şi îl ”laudă” pe Traian Băsescu ”trebuie să emită în continuare”, ci acest lucru este valabil şi pentru cei care au o atitudine critică la adresa preşedintelui ”pentru că o societate democratică nu poate să existe fără libertatea presei”.

ActiveWatch sare calul și solicită sancţionarea celor responsabili pentru agresarea jurnaliştilor veniţi să relateze de la mitingul desfăşurat duminică la Palatul Cotroceni, și spune că agresarea jurnalistei reprezintă un atac la adresa democraţiei.

Ion Cristoiu, întâiul băsist al țării, sare și el ca Țața Leana din vârful patului și își dă cu presupusul, ca să-și justifice plata de la stăpân: Asemănarea surprinsă de mine – într-un text anterior – între Procesul lui Dan Voiculescu și Procesele lui Pablo Escobar, șeful Cartelului Medelin al drogurilor a părut unora exagerată. Evoluția ulterioară a evenimentelor (scrisesem înainte de a se ști sentința) n-au făcut decît să mă confirme. Nu numai pentru că Dan Voiculescu a fost și el un fel de șef de cartel al drogurilor, al Drogurilor mediatice însă, dar și pentru că atacurile împotriva sentinței, venite nu numai de la armata de slugi a Coruptului, dar și de la lideri ai Partidului de guvernămînt, puteau avea loc doar în Columbia lui Pablo Escobar. Doar în această țară a Americii Latine, sursă de inspirație pentru geniul marquezian, împotriva unei sentințe judecătorești prin care un mare Corupt a fost condamnat, un post de televiziune își poate permite să inițieze un protest neautorizat fără ca instituțiile statului, însărcinate cu apărarea Justiției, să ia atitudine. CNA-ul PSD-izat n-a avut nici o reacție la campania dusă de Antena 3 împotriva Sentinței, la incitarea populației împotriva DNA. Jandarmeria română a scos limba la jurnaliștii care au atras atenția că mitingul era neautorizat, că presa independentă a fost victima protestatarilor agresivi. Numai într-o țară precum Columbia, cu o clasă politică aflată la cheremul Penalilor, Opoziția nu scoate nici măcar un scîncet la tot ce s-a întîmplat duminică în București. Asta ar fi raportarea mitingului de duminică la realitățile din alte zone ale Lumii, cu state slabe, roase de corupție, în care judecătorii cinstiți cînd nu sunt împușcați, sunt linșați mediatic, cu instituții care nu reacționează la provocările Penalilor, pentru că șefii lor au fost numiți în funcții chiar de Penali.

Iohannis, devenit mai nou, băsist în fruntea PNL, aberează în direct la Realitatea TV, spunând numai prostii, cum că jandarmii trebuiau să fie la protest ca să asigure ordinea la ”mitingul neautorizat„.

„Plimbarea în jurul Palatului Cotroceni e o chestiune puţin diferită. Acolo a fost un protest neautorizat, ceea ce poate fi discutat dacă e bine sau rău, dacă oamenii au simţit că trebuie să-şi arate adeziunea sau protestul. Poate fi discutat. Aici cred că autorităţile au greşit. Indiferent dacă o manifestare e autorizată sau nu, Jandarmeria e obligată să ia măsuri să fie ordine, să nu fie oameni bruscaţi împinşi, jigniţi. Acest lucru nu s-a întâmplat. Aici cred că s-a greşit. Jandarmenia trebuia să fie acolo, pentru că nu a fost greu de aflat că se întâmplă, a fost convocare prin televizor, toată lumea a ştiut ceva fi, trebuia să fie Jandarmeria acolo, să impună ordinea publică”, a spus Iohannis.

Domnule Iohannis, vă informăm noi, jandarmii au fost prezenți la eveniment, în număr mare și și-au făcut datoria. Dar, nu puteau fi jandarmi cât numărul celor prezenți la plimbarea de la Cotroceni.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a cerut, luni, conducerii Jandarmeriei şi Poliţiei Române întocmirea unor rapoarte legate de modul în care au intervenit jandarmii şi poliţiştii la mitingul pro-Antena 3, unde unii jurnalişti au fost agresaţi de unii dintre manifestanţi.

Referitor la agresarea unei jurnaliste, în raportul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) se arată că, în jurul orei 18.00, Secţia 22 Poliţie „s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

În acest sens, au fost solicitate imagini de la reprezentanţii Jandarmeriei Române, care au asigurat măsurile de ordine la protestul organizat la Palatul Cotroceni.

În jurul orei 21.30, jurnalista a depus plângere la Secţia 22 Poliţie, iar în jurul orei 22.00, suspectul a venit singur la Secţia 15, pe raza căteia îşi are domiciliul, unde a spus că ştie că este căutat de Poliţie.

Acesta a fost audiat şi este cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dosarul fiind înaintat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

jandarmi cotroceni miting antena 3