Breaking news

Băncile din Capitală, luate la bani mărunți de către polițiști

Timp de două zile, toate băncile din București vor fi verificate la sânge de poliție, ca urmare a jafurilor produse în ultima perioadă.

controale banci politieToate unitățile bancare din Capitală vor fi luate la verificat de agenții de poliție, și asta din cauza numărului mare de jafuri produse în ultimele luni.

Acţiunea vine ca urmare a celor două jafuri înregistrate luna aceasta în Bucureşti, care au vizat sucursale ale băncii Raiffeisen de pe Şoseaua Olteniţei şi Şoseaua Pipera.

Astfel timp de două zile, joi și vineri, poliţiştii verifică sistemele de pază de la sucursale ale tuturor unităţilor bancare din Bucureşti.

La verificări participă, sub coordonarea directă a conducerii Poliţiei Capitalei, toţi poliţiştii bucureşteni specializaţi în sisteme de pază, precum şi toţi poliţiştii de proximitate aflaţi de serviciu în cele două zile.

Sunt evaluate măsurile de securitate care privesc protecţia, manipularea şi transportul de bani, în aşa fel încât riscurile legate de producerea unor jafuri să fie mult reduse.

Poliţiştii urmăresc, în principal, existenţa sistemelor de alarmare, nivelul de vigilenţă în rândul personalului de pază şi gradul de instruire al angajaţilor în cazul unui jaf.

În doar cinci zile, două sucursale ale Raiffaisen Bank din București au fost jefuite.

Primul jaf a avut loc la data de 19 decembrie, când doi bărbaţi mascaţi, înarmaţi cu arme albe, au intrat în sucursala Raiffeisen situată pe Şoseaua Olteniţei numărul 254, în jurul orei 17.20, moment în care în sediu se aflau trei angajate şi o clientă. Aceştia au luat din două sertare mai multe pachete de bani şi apoi au fugit.

Al doilea jaf s-a produs pe 24 decembrie la sucursala Raiffeisen din Şoseaua Pipera numărul 21-23.

În București sunt 40 de bănci care împreună au în total 1.050 de sucursale.