Breaking news

Teroristul norvegian scapă de închisoare pentru că este nebun

Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din Norvegia soldate cu 77 de morţi la 22 iulie, va scăpa de închisoare pentru că o comisie medicală numită de justiţia norvegiană a stabilit că teroristul este nebun.

Potrivit raportului comisiei medicale, efectuat la 29 noiembrie 2011, Breivik suferă de „schizofrenie paranoidă”. Drept urmare autorul atentatelor va scăpa de închisoare și va fi internat într-un ospiciu cu regim închis.

Aflat în prezent în arest preventiv, Breivik, în vârstă de 32 de ani, aşteaptă deschiderea procesului său la 16 aprilie.

La aflarea deciziei comisiei medicale, Breivik s-a simţit ofensatpentru că a fost declarat nebun. Acesta recunoaște că el este autorul atentatelor dar nu vrea să pledeze vinovat.

Pe 22 iulie 2011, Breivik a detonat o bombă în apropiere de sediul Guvernului norvegian, apoi a deschis focul timp de mai mult de o oră asupra a sute de tineri laburişti, reuniţi la o şcoală de vară pe insula Utoya, în apropiere de Oslo.