Breaking news

Tenorul român Bogdan Mihai debutează pe scena Operei din Zurich

Încă un român face cinste țării peste hotare, prin activitatea sa. După succesul răsunător de la Tokyo, unde a susținut două concerte de Belcanto alături de celebra soprană Angela Gheorghiu, tenorul român, Bogdan Mihai, debutează vineri seara, pe scena Operei din Zurich, în rolul Ernesto, din opera “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti.        

Bogdan Mihai va cânta alături de marele bass-bariton Ruggero Raimondi – în rolul lui Don Pasquale, Norina va fi întruchipată de celebra soprană Isabel Rey iar baritonul Oliver Widmer îi va da viață Doctorului Malatesta.

Regia spectacolului este semnată de Grisha Asagaroff, cu care tenorul Bogdan Mihai a colaborat și pentru „Il Barbiere di Siviglia”, de Gioachino Rossini, spectacol pus în scenă anul trecut la Dresden Semperoper.

La conducerea Orchestrei și a Corului Operei din Zurich se va afla marele maestru Nello Santi, sub a cărui baghetă au cântat cele mai mari nume ale scenei lirice internaționale, precum Luciano Pavarotti, Montserrat Caballe, Placido Domingo, Mirella Freni sau Leontyne Price.

Bogdan Mihai a absolvit Universitatea de Muzică București, ca bariton la clasa profesorului Nicolae Constantinescu. Obține apoi în Italia bursa “Nicolai Ghiaurov” și urmează cursurile Centrului Universal de Belcanto, unde, sub îndrumarea celebrei soprane Mirella Freni, Bogdan Mihai abordează o nouă vocalitate, cea de tenor.

După debutul său pe scena Operei Naționale din București, este invitat pe mari scene internaționale precum Stuttgart Staatsoper, Dresden Semperoper, Deutsche Oper Berlin, Theatre du Chatelet (Paris), Garsington Opera Festival (London), Festival della Valle d’Itria (Martina Franca), Rossini Opera Festival (Pesaro), Suntory Hall (Tokyo).

>