Breaking news

Telefonul mobil ar putea fi încărcat în viitorul apropiat cu ajutorul urinei

Tehnologia avansează cu viteza luminii astfel că în curând, grație cercetătorilor care studiază noi metode de energie eco, ne vom putea reîncărca telefonul mobil cu ajutorul….urinei. 

telefon samsung ecran flexibilCercetătorii au pus la cale o tehnologie care se bazează pe baterii cu combustibili microbieni.

Aceștia permit producerea de electricitate direct din descompunerea materiei organice.

Oamenii de ştiinţă au produs suficient de multă electricitate pentru a trimite SMS-uri, să navigheze pe internet şi chiar să efectueze un scurt apel telefonic.

Urina noastră este o sursă inepuizabilă. Ceea ce este formidabil în cazul ei este faptul că nu vom mai depinde de capriciile vântului sau de soare„, a declarat Ioannis Ieropoulos, profesor la West of England University.

Profesorul universitar a ținut să precizeze că: Efectuarea unui apel reprezintă acţiunea care necesită cea mai mare cantitate de energie pe un telefon mobil, dar vom ajunge în punctul în care vom putea să încărcăm bateriile telefonului pentru perioade îndelungate.

Grație acestei noi invenții, urina nu va mai fi aruncată în wc, ci va fi pusă la treabă ca să ne încarce telefonul.