Breaking news

Târg cu pâini, colaci, plăcinte și cozonaci la Muzeul Țăranului Român

loading...

Muzeul Național al Țăranului Român organizează în perioada 19 – 21 septembrie 2014, între orele 10.00 – 18.00, târgul special de toamnă unde vizitatorii pot cumpăra pâine la cuptor, plăcinte și cozonaci de casă.

paine - cozonacÎn perioada 19 – 21 septembrie, la Muzeul Țăranului, trece baba cu colaci, plăcinte și cozonaci! Cu ocazia deschiderii expoziției Materia martir. Grâul, vizitatorii Zilelor Muzeului Țăranului sunt așteptați la un târg special.

Meșteri și mesteșugari vă vor îmbia cu tot felul de produse de toamnă: de la pâine la cuptor, cozonaci, prăjituri de casă, kürtős kalács și plăcinte, la conserve de fructe și legume, miere, brânzeturi și cărneturi.

La târgul din curtea interioară mai puteți târgui și mâncăruri gata preparate: sarmale maramureșene cu păsat, tocăniță de vițel sau fasole la ceaun cu cârnați; și vă puteți cinsti cu vin sau palincă.

Pe cei care vor să învețe să facă plăcinte, doamna Iulia Corău vă așteaptă vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 17.00, la un atelier care se va ține în zona cuptoarelor.

Prin târg mai puteți găsi lucruri vechi și noi, numai bune de pus în casă: obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane.

Sâmbătă, 20 septembrie și duminică, 21 septembrie, de la ora 20.00, vă așteptăm la proiecția în aer liber a filmului documentar Grâul, din producția DigiLife, Ingrediente. În caz de vreme rea, filmul va rula în Studioul Horia Bernea.

În toate cele trei zile de târg, vizitatorii vor putea admira dansurile folclorice susținute de copiii Ansamblului Valea Izei din județul Maramureș.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>