Breaking news

Tânără călcată pe trecerea de pietoni de o mașină a Ambasadei Rusiei

O mașină aparținând Ambasadei Rusiei la București, a accidentat grav o tânără de 17 ani, chiar pe trecerea de pietoni.

Tânăra a fost lovită de mașina Ambasadei Rusiei când fata se angajase să traverseze trecerea de pietoni de pe bulevardul Camil Ressu.

Martorii accidentului, care s-a produs duminică în jurul orei 16.45, spun că maşina  Ambasadei nu avea viteză foarte mare, însă nu a oprit la timp.

Tânăra a ajuns la spital în stare foarte gravă, fiind internată la terapie intensivă cu multiple leziuni la membre.

Cei doi angajaţi ai Ambasadei Rusiei care se aflau în maşină nu vorbeau limba română și au refuzat să vorbească cu polițiștii, în lipsa unui reprezentat din partea ambasadei.

Poliţiştii sosiți la fața locului accidentului au declarat că acesta s-a produs din vina şoferului, întrucât trecerea de pietoni era semnalizată şi pre-semnalizată.