Breaking news

Suflet de mamă, duminică, de la ora 14:30, la „Asta-i România!”

O nouă ediție „Asta-i România!” ne dezvăluie, duminică, de la ora 14:30, povestea cutremurătoare de viață a unei mame, cu un destin cutremurător.

La Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, găsim, într-o casă îngenunchiată de vreme și de vremuri, trei suflete, o mamă și doi copii, care trăiesc de azi pe mâine. Sunt oameni care nu-și dau voie să plângă, pentru că nu au pe umărul cui să o facă, oameni condamnați să fie puternici, pentru că sunt singuri și n-au pe nimeni care să le întindă o mână de ajutor.  

Singură cu toate, aproape doborâtă de griji și de gânduri, așa o găsim pe Angelica Radu, o femeie ajunsă abia la mijlocul vieții, dar obosită deja, din cauza destinului crunt pe care l-a trăit până acum. Bătută de soț, apoi  părăsită pentru că a adus pe lume un copil cu probleme, și-a luat soarta în mâini și a mers mai departe pe un drum foarte anevoios. Bătută din orice și tratată de soțul ei ca o sclavă, femeia povestește că a îndurat calvarul o <vreme> , dar suficient cât să nu-l uite o viață.

Tot duminică, la „Asta-i România!”, aflăm despre o situație mai puțin obișnuită prin care trec ciobanii, în această perioadă, în apropierea Sărbătorii Sfintelor Paști. În timp ce romanul se gândește să taie mielul de pe lista anul asta, ciobanii se plâng că n-au ce face cu ei. Mieii sunt mulți, iar forță de muncă puțină, așa că animalele vor ajunge pe mesele străinilor care apreciază gustul, dar și prețul mai mic. Ciobanii din Sibiu spun că tradiția oieritului nu prea mai are viitor, și cel mai probabil în câțiva ani, viața la stână va fi doar o amintire.