Breaking news

Suedia a cucerit bronzul la Campionatul European de handbal feminin

Suedia a cucerit duminică, bronzul la Campionatul European de handbal feminin din Ungaria și Croația – EURO 2014, după ce a învins la Budapesta, în finala mică, echipa Muntenegrului.

suedia - bronz euro 2014Suedia a învins campioana europeană la handbal feminin, cu scorul de 25-23, deși la pauză fusese condusă cu un gol, scor 11-12.

Suedia, vicecampioană europeană în 2010, și-a luat astfel revanșa în fața Muntenegrului, care o învinsese în grupa principală de la EURO 2014 cu 30-29.

Începutul meciului a fost echilibrat, dar Muntenegru a reușit să se desprindă la două goluri în minutul 8 (5-3), însă peste trei minute scandinavele au restabilit egalitatea (5-5).

Campioana a reușit să puncteze de trei ori la rând, pentru 8-5 (16), a condus apoi cu 10-7 (21), dar Suedia a revenit din nou și a făcut 10-10 (24), pentru ca la pauză Muntenegru să aibă un avans minim, 12-11.

Condusă de Isabelle Gullden, Suedia a avut avantaj în premieră în minutul 32, 13-12, iar un minut mai târziu a făcut 14-12. Nordicele au preluat controlul jocului, s-au desprins la trei goluri, 16-13 (25), au avut 18-15 (38), dar formația balcanică nu a cedat și a restabilit egalitatea, 18-18 (44). Suedia s-a dus apoi la 22-20 (51), iar Muntenegru a avut un ultim zvâcnet, egalând la 22-22 (52).

Finalul a fost dramatic, Suedia a condus cu 25-23 (59), iar Katarina Bulatovic a ratat o aruncare de la 7 metri pentru Muntenegru când mai erau 30 de secunde de joc, irosind astfel o ultimă șansă de egalare.

Finala competiției, dintre Norvegia și Spania, are loc duminică seara, la Budapesta, de la ora 19,00, ora României, fiind transmisă în direct de TVR 2.

România a încheiat Campionatul European pe locul 9, după ce a pierdut partidele cu Norvegia și Ungaria.