Breaking news

Steaua, debut cu o super victorie în returul campionatului intern

Steaua a debutat cu o victorie categorică în returul Ligii I la fotbal, impunându-se categoric în faţa Concordiei Chiajna cu scorul de 6-0.

După două eșecuri consecutive în finalul turului de campionat, Steaua a spulberat vineri seară, Concordia Chiajna cu scorul de 6-0 și s-a distanțat la 10 puncte față de locul doi ocupat de Astra Ploiești.

Steaua, care părea la fel de “puternică” precum în meciul cu Stuttgart, s-a metamorfozat brusc şi a redevenit echipa care a dominat campionatul în primele 16 etape. Iar puştii lui “Iliesta” au devenit doar nişte sparring partneri obosiţi.

Raul Rusescu, olgheterul Ligii I a stabilit încă dinainte de pauză un scor de neprezentare, prin două reuşite de vârf pursânge în minutele 33 şi 42.

La cabine, roş-albaştrii au luat parcă o supradoză de energizant, iar jucătorii lui Stan una de somnifere. În acest context avalanşa de goluri nu avea cum să nu devină şi mai puternică. Nikolic (50) şi Tănase (56) au demonstrat că Steaua ştie să şi marcheze cinci goluri, nu doar să primească. Câteva punguliţe cu lichid miraculos au intrat apoi în posesia jucători stelişti, care simţeau nevoia de revigorare, după risipa de efort. A venit şi golul şase, marcat de renegatul Rocha  în minutul 76.

Este păcat că nu am reuşit să încheiem şi turul cu o victorie. Azi am început bine şi am dovedit că sîntem o echipă puternică, nu avem nevoie de psiholog sau despre ce s-a mai vorbit. Am dovedit pe teren valoarea noastră”, a declarat Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua  București.

Steaua nu a mai câştigat cu 6-0 din noiembrie 2006, când a spulberat-o pe FC Naţional.

>