Breaking news

Steaua a măcelărit Dinamo în semifinalele Cupei României la fotbal

Steaua București s-a impus joi seară cu scorul de 5-2, în semifinalele Cupei României, în fața rivalei Dinamo, meci disputat pe stadionul Național Arena din Capitală, în fața a peste 45.000 de spectatori.

steaua - dinamo - cupa romanieiSteliștii au făcut ce au vrut cu dinamovișii, în prima manșă a semifinalei din Cupa României, reușind la capătul celor 90 de minute de joc, să se impună în mod categoric cu scorul de 5-2.

Debutul de meci a fost fragmentat de arbitru, multe faulturi, lovituri libere şi avertismente verbale. După care, Steaua a jucat apoi vreo 10 minute numai în jurul careului dinamovist.

Steaua a deschis scorul în min. 22, prin Iasmin Latovlevici, care a profitat de marcajul larg al lui Rus și l-a învins pe Bălgrădean cu un șut la colțul scurt: 1-0.

Dinamo a egalat zece minute mai târziu, după ce  Lazăr a centrat în careu, iar apărarea Stelei nu a reușit să respingă mingea, iar Ovidiu Rotariu a împins-o în plasă: 1-1.

Iasmin Latovelvici (22), Fernando Varela (39), Alex Chipciu (43), Cristian Tănase (45+1) și Claudiu Keșeru (76) sunt cei cinci magnifici au marcat pentru Steaua.  Valentin Lazăr, a mai redus din diferența de scor, prin golul marcat în minutul 53.

Victoria din Cupa României i-a dat apă la moară lui Reghecampf care a început să se laude singur, spunând că este cel mai bun antrenor din România, la ora actuală.

Cred că în acest moment, echipa, rezultatele îmi permit să spun că sunt cel mai bun. Nu e aroganță, constat doar realitatea din teren. Am avut alte trei situații clare de a marca, pe lângă cele 5 goluri, și îmi pare rău că nu am înscris mai multe. Nu pentru că am jucat cu Dinamo, ci pentru că Keșeru a avut ocazii clare, putea marca mai multe goluri”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă de după meci.
Returul semifinalei va avea loc pe 17 aprilie, tot pe Național Arena. Însă, la un asemenea scor, Steaua nu mai poate rata calificarea în finala Cupei României.