Breaking news

Spectacolul „Omul cu mârțoaga” are premiera la Teatrul George Ciprian din Buzău

Spre încântarea iubitorilor de teatru, una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei românești interbelice, piesa de teatru „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian, revine pe scenă într-o nouă viziune regizorală modernă, în montarea regizorului Dan Tudor.

Premiera spectacolului „Omul cu mârțoaga” în regia lui Dan Tudor și scenografia Corinei Grămoşteanu va avea loc sâmbătă, 10 iulie, la Teatrul George Ciprian din Buzău, de la ora 18:00.

Din distribuția spectacolului fac parte artiști de calibru ai scenei teatrului românesc, precum: Dan Tudor, Marius Bodochi, Ana Ioana Macaria, Adrian Păduraru, Afrodita Androne, Gabriel Fătu, Orodel Olaru, dar și actori talentați din noua generație, ca Theodor Dincă, Florin Dobre, Luana Lute, Ioana Budu și Vlad Vîlciu.

Așadar, pe 10 iulie, vă invităm la un spectacol plin de farmec și culoare, cu umor fin, despre lumea de ieri dar și despre cea actuală, cu exemple de oameni buni sau răi, cu fețe ce ascund falsitatea și aspiră la faimă cu orice preț. O poveste cu tâlc despre câștigarea unor pariuri pe care nimeni nu le vede posibile datorită perseverenței și credinței neclintite într-un ideal anume.

 

Modestul arhivar Chirică, interpretat de Dan Tudor, este mistuit de pasiunea pentru cai care îl face să cumpere cea mai jalnică mârţoagă. Această pasiune îl face să piardă, nu numai banii, dar și încrederea propriei soții (Ana Ioana Macaria), care îl părăsește plecând cu un fost prieten ajuns milionar, Nichita (Marius Bodochi). În plus, mai pierde și încrederea tuturor celor de care, într-un fel sau altul, depind soarta sa: proprietarul casei în care locuiește cu chirie (Florin Dobre), proprietarul calului (Gabriel Fătu) și inspectorul general (Orodel Olaru). Singurii oameni care îi rămân alături sunt: Varlam, cel mai devotat prieten (Adrian Păduraru) și Fira, servitoarea (Afrodita Androne).

Piesa de teatru „Omul cu mârţoaga”, scrisă de George Ciprian, a fost publicată în 1927 şi în acelaşi an a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti cu George Calboreanu în rolul principal (Chirică). Piesa s-a bucurat de un mare succes în România, dar şi în străinătate, fiind jucată la Berlin (1929), Praga (1930) şi Berna (1932). De asemenea, a fost jucată şi la Théâtre des Mathurins din Paris, la 16 iulie 1937.