Breaking news

Sorana Cîrstea și Alexandra Cadanțu se prăbușesc în clasamentul WTA

Sorana Cîrstea a coborât 6 locuri în clasamentul WTA, în timp ce Alexandra Cadanțu efectiv s-a prăbușit în ierarhia mondială, căzând nu mai puțin de 42 de locuri.

sorana cirstea - alexandra cadantuVești proaste pentru Sorana Cîrstea și Alexandra Cadanțu. În timp ce Simona Halep strălucește prin constanță și jocul excelent pe toate suprafețele, Sorana Cîrstea, care până anul trecut, era cea mai bună româncă, acum uimește prin jocul catastrofal și eliminări în fața unor jucătoare modeste.

Față de săptămâna trecută, Sorana Cîrstea a pierdut 170 de puncte WTA și a coborât de pe locul 29 până pe 35. Și ăsta e doar începutul. de azi, românca joacă la turneul de la Washington unde are de apărat 70 de puncte. Pentru a și le putea apăra în acest an, românca trebuie să joace semifinala la Washington. Dar la cât de prost joacă, mare minune dacă Sorana va trece de primul tur.

Alexandra Cadanțu, revelația tenisului feminin românesc în 2013 când a reușit cea mai bună clasare în ierarhia WTA, locul 62, acum este marea dezamăgire. Românca efectiv se prăbușește în clasamentul mondial, de la o săptămână la alta și mai are doar 28 de locuri până să iasă și din top 200. Față de săptămâna trecută, Cadanțu a coborât 42 de locuri, fiind acum pe 173, cu doar 340 de puncte. Dacă mai pierde 62 de puncte, Cadanțu iese din top 200.

În schimb Simona Halep se menține pe locul 3 mondial, și pe locul 2 pe anul 2014, la doar 11 puncte de Sharapova.  Monica Niculescu a urcat un loc, până pe 57, iar Irina Begu staționează pe 64, iar Alexandra Dulgheru a urcat două locuri, fiind acum pe 94, cu 637 de puncte.

Andreea Mitu a reușit să urce 30 de locuri în ierarhia mondială,  până pe poziția 164, având un total de 363 de puncte. Aceasta fiind cea mai bună clasare a lui Mitu, din carieră, în ierarhia mondială WTA.