Breaking news

Soluții simple pentru a avea un somn mai liniștit

Cu toții știm că sunt grele zilele pe care le avem după nopțile nedormite. Ne concentrăm foarte greu, ne simțim epuizați fizic și devenim irascibili.

Somnul poate adesea să fie tulburat de prezența unor afecțiuni, de perioadele mai grele în care suntem copleșiți la nivel emoțional și psihic, dar și de anumite obiceiuri pe care le avem înainte de orele de odihnă. Ce ne propunem să facem în continuare e să îți oferim câteva sfaturi care odată puse în practică te pot ajuta să dormi mai bine.

  • Fă-ți o rutină de somn

Pentru organism e foarte important să respecți orele de somn. Astfel, iți reglezi ceasul biologic și o să te simți mai bine din toate punctele de vedere.

Nu este suficient să dormi 8 ore pe noapte, ci contează destul de mult la ce oră te bagi la somn. Specialiștii spun că ora 22:00 este cea mai potrivită pentru a începe somnul, deoarece în intervalul 22:00 – 24:00 organismul eliberează melatonină, un hormon esențial în calitatea somnului. Asta se întâmplă până la vârsta a treia, deoarece după această perioadă eliberarea melatoninei se face într-un interval mult mai mare și anume 20:00 – 02:00.

  • Ai grijă la alimentație

Dacă vrei un somn liniștit și odihnitor, nu trebuie să ignori alimentația. Ultima masă din zi trebuie servită cu circa 2-3 ore înainte de somn. Totodată, nu contează doar ora, ci și alimentele pe care le consumi. Alege o masă care se digeră cât mai ușor – salată de legume cu piept de pui, cartofi dulci cu somon, ciorbe etc.

Evită să consumi în a doua parte a zilei băuturi cu cafeină, dulciuri cu mult zahăr, tutun sau alcool.

  • Ține cont de confortul patului

Pentru a te odihni bine ai nevoie de un pat confortabil. În primul rând, salteaua trebuie să fie una cât mai calitativă, adaptată nevoilor tale. Apoi, trebuie să folosești și lenjerii de pat potrivite și confortabile. Pe acestea le poți alege de pe Talis.ro, unde vei găsi variante potrivite pentru vară, iarnă sau toate anotimpurile. Diferența o fac materialele folosite care sunt de înaltă calitate.

Pernele sunt și ele importante. Alege ceva ce să îți fie cu adevărat confortabil, să fie de mărimea și duritatea dorită de tine. În final, nu uita că și pilota contează. Unii vor un produs mai dens, alții mai subțire, unii caută o variantă umplută cu material sintetic, alții merg pe opțiunile mai naturale.

Ideea e ca trebuie să alegi totul astfel încât la final să ai parte de tot confortul dorit.

  •  Ai în vedere temperatura ambientală

Temperatura din dormitor e foarte importantă dacă vrei să te odihnești cât mai bine. Se pare că ideal ar fi ca în timpul somnului să te afli într-o încăpere cu temperaturi cuprinse între 16 si 20 de grade Celsius. Unora li se poate părea prea puțin, însă, încearcă și vei vedea că o sa ai un somn mult mai liniștitor.

Tu ce alte trucuri mai cunoști pentru un somn cât mai odihnitor?

>