Breaking news

Solista de muzică populară, Viorica Ciotoi, găsită moartă în condiţii suspecte -VIDEO

Interpreta de muzică populară Viorica Ciotoi a fost găsită moartă duminică, în locuinţa sa de către soţul acesteia.

viorica.ciotoiFemeia a fost găsită fără suflare în garsoniera sa dintr-o comună de lângă Botoşani. Solista, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită în genunchi, cu partea superioară a corpului lăsată pe spate şi complet dezbrăcată.

În aceeaşi cameră se aflau şi copii solistei care erau într-unul dintre cele două paturi din cameră. Pe jos prin cameră erau aruncate aproape toate hainele ei şi ale micuţilor, precum şi biberoanele acestora.

Potrivit anchetatorilor, moartea femeii s-a produs în condiţii suspecte. Apropiaţii artistei nu ştau ca aceasta să fi suferit de boli grave. Vecinii au spus anchetatorilor că  Viorica Ciotoi obişnuia să consume cantităţi mari de băuturi alcoolice de origine nesigură.

O posibilă cauză a morţii ar putea fi un infarct, pe fondul unei supărări provocate de pierderea unui contract important.