Breaking news

Soldatul american care a ucis 16 civili afgani, ar putea fi condamnat la moarte

Militarul american acuzat că a ucis 16 civili afgani, ar putea fi condamnat la moarte, a declarat luni secretarul american al Apărării Leon Panetta.

Sergentul suspectat de masacrarea civililor, trebuie adus în faţa curţii marţiale conform codului de justiţie militară american.

Acesta prevede, printre alte sancţiuni posibile, pedeapsa cu moartea, a explicat şeful Pentagonului jurnaliştilor la bordul unui avion către Kîrgîzstan.

Subofiţerul a părăsit baza pe jos în timpul nopţii pentru a ajunge într-un sat din apropiere şi este suspectat că şi-a împuşcat în cap şi cu sânge rece victimele înainte de a încerca să ardă cadavrele.

În 2010, sergentul a fost rănit într-un accident de circulaţie care i-a provocat un traumatism cranian.

Neurologii au descoperit o legătură între traumatismele craniene şi apariţia ulterioară a unui sindrom de stres post-traumatic.

Un responsabil american a confirmat că sergentul era originar de la baza Lewis-McChord, situată în apropiere de Seatle.

Din această bază proveneau şi cinci soldaţi acuzaţi că au executat trei civili afgani în 2010.