Breaking news

Sindicatele boicotează guvernul

Confederaţiile sindicale s-au retras din toate comisiile de dialog  social şi din CES. Nemulţumite de prevederile codului muncii privind negocierile colective, confederaţiile sindicale au hotărât să se suspende pe perioadă nederminată din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social (CES).

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au anunţat, miercuri, decizia de a se suspenda pe o perioadă nedeterminată din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social (CES).

Sindicale sunt nemulţumite de faptul că prin Legea 62/2011 a dialogului social, prin cele două forme de manifestare, di şi tripartite, în afara contextului european stabilit prin tratatele Uniunii Europene şi Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în sensul asigurării dreptului garantat la negocieri colective.

În perioada 21 septembrie – 1 octombrie sindicaliştii BNS şi Cartel Alfa, vor protesta la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Noul Ministru al Muncii, Sulfina Barbu, îi va primi pe sindicalişti la discuţii şi negocieri în cursul zilei de joi.

>