Breaking news

Simona Halep, dublă calificare după victoria din sferturi de la Montreal

Simona Halep a reuşit sâmbătă noapte o victorie senzaţională în sferturi de finală la Montreal, în faţa lui Caroline Garcia, reuşind astfel atât calificarea în semifinalele Rogers Cup cât şi calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore din luna octombrie 2018.

Simona Halep a câştigat primul set al sfertului de finală jucat cu Caroline Garcia, după 57 de minute de joc, cu scorul de 7-5. Românca a reuşit puncte spectaculoase, reuşind câştigarea primul set graţie unui joc solid de mare campioană.

După un prim set disputat, Simona Halep a defilat în setul doi pe care l-a câştigat cu un categoric 6-1, care a lăsat-o fără replică pe Garcia.

Românca şi-a adjudecat meciul după o oră şi 29 de minute de joc cu scorul de 7-5, 6-1. În semifinale, Simona Hale va juca cu australianca Ashleigh Barty, locul 16 mondial.

Calificarea în semifinale la Rogers Cup îi asigură româncei un cec în valoare de şi 126,450 dolari şi 350 de puncte WTA. Graţie celor 350 de puncte câştigate azi prin accederea în semifinale, Simona Halep devine prima jucătoare care se califică la Turneul Campioanelor ce se va desfăşura în perioada 21-28 octombrie 2018 la Singapore.

Halep se califică astfel pentru al cincilea an consecutiv la Turneul Campioanelor care reuneşte primele opt jucătoare din lume.