Breaking news

Simona Halep, calificată în sferturi la turneul de tenis de la Praga

Simona Halep s-a calificat în premieră, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Praga. Românca a reuşit calificarea după un meci foarte greu cu cehoaica Barbora Krejcikova.

Simona Halep, principală favorită a turneului de la Praga, a peirdut primul set cu 3-6, deşi conducea cu 2-0. Însă cehoaica a avut o revenire de senzaţie şi a preluat conducerea în set, profitând de valul de greşeli neforţate comise de româncă.

Setul doi i-a revenit lui Halep însă după mai multe peripeţii şi răstunări de scor. Halep şi-a pierdut serviciul în debutul setului doi, a făcut apoi re-break, a condus cu 5-2 şi 5-3 scor la care a ratat patru mingi de set. Cehoaica a reuşit să egaleze scorul la 5-5 şi în cele din urmă, Halep a închis setul cu 7-5.

Adjudecarea setului doi după o luptă la baionetă cu cehiaoica, i-a dat aripi lui Halep care a defilat în setul doi unde s-a impus cu 6-2. Românca şi-a adjudecat victoria după două ore şi 5 minute de joc.

În sferturi de finală, Simona Halep va juca cu Magdalena Frech care în primul tur a eliminat-o pe românca Elena Ruse.

Tot joi, Monica Niculescu şi Raluca Olaru s-au calificat în semifinalele probei de dublu feminin de la Praga.

>