Breaking news

Simona Halep a defilat la Indian Wells. Românca s-a calificat fără probleme în turul trei!

Simona Halep, principală favorită la Indian Wells, a învins-o în turul doi pe Kristyna Pliskova, sora Carolinei Plisjova,

Românca a dominat tot timpul meciul pe care şi l-a adjudecat după doar o oră şi 15 minute de joc în două seturi, scor 6-4, 6-4.

„Turneul acesta e special pentru mine, l-am câștigat în 2015 și am amintiri frumoase de atunci. De câte ori joc aici, joc bine, azi n-a fost ușor deloc, Kristyna servește puternic așa că a fost dur, dar mă bucur că am învins și am șansa de a mai juca aici. La fiecare meci muncesc mult, mă așteptam să fie greu dar eram gata să joc, să muncesc, să lupt. Am vrut să fiu agresivă, chiar dacă ea lovea puternic și a trebuit să joc mai defensiv, m-am descurcat bine și a fost o zi frumoasă. De câte ori aud că sunt numărul 1 mă emoționez, e un vis devenit realitate. Sunt cea mai fericită! Le mulțumesc celor care mă susțin. Dau totul pe teren pentru ei”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.

În turul trei, Simona Halep va juca cu învingătoarea partidei disputate de Dominika Cibulkova cu Caroline Dolehide.

Pentru accederea în turul trei la Indian Wells, Simona Halep va primi un cec în valoare de 47,170 dolari şi 65 puncte WTA. Aceste puncte o ajută să îşi consolideze poziţia de lider mondial, mărind diferenţa faţă de daneza Caroline Wozniacki.