Breaking news

Silvio Berlusconi a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare

Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei, a fost condamnat joi seară de Curtea de Casaţie din Italia, la patru ani de închisoare în procesul de fraudă fiscală cu Mediaset.

berlusconiIl Cavaliere a primit patru ani de zile. Decizia de azi a Curții de Casație din Italia este definitivă și irevocabilă.

Berlusconi poate însă să răsufle ușurat, întrucât din cauza vârstei, fostul premier având 76 de ani, are șanse să nu facă nici măcar o zi de închisoare.

Și asta pentru că trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an de închisoare, pe care aproape sigur nu îl va ispăşi, dată fiind vârsta înaintată.

Însă fostul premier italian ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea efectua muncă în folosul comunităţii. Aceasta este însă prima condamnare definitivă pentru Silvio Berlusconi de la intrarea în politică în 1994.

Împreună cu Berlusconi au fost condamnaţi foşti directorii executivi ai trustului Mediaset Daniele Lorenzano şi Gabriella Galetto, precum şi producătorul cinematografic Frank Agrama.

Trustul Mediaset, aparţinând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare a 3000 de filme americane, în intervalul 1995 – 1998, la preţuri majorate intenţionat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.

Silvio Berlusconi devine astfel al doilea fost premier din Uniunea Europeană care este condamnat la închisoare, după Adrian Năstase în iunie 2012.

>