Breaking news

Serialul fenomen „Doctorul minune”, produs în Turcia, are premiera pe 25 august la Kanal D!

 Așteptarea a luat sfârșit! Miercuri, 25 august, de la ora 20:00, va putea fi urmărită premiera serialului „Doctorul minune”/original: „Mucize Doktor”, o producție care a cucerit deja publicul din Turcia și care, în urma succesului uriaș, a fost achiziționată în peste 30 de teritorii. Serialul va putea fi urmărit în fiecare seară, de miercuri până vineri, urmând că „Nehir” să poată fi vizionat în fiecare luni și marți, de la ora 20:00. 

„Doctorul minune”,  povestea emoționantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reușește să facă adevărate minuni și să salveze vieți, a devenit un adevărat fenomen în țările în care a fost difuzat, a impresionat milioane de telespectatori din întreaga lume, iar acum se pregătește să câștige inimile românilor.  

Scenariul dinamic, foarte actual, redă experiențele prin care trece Ali, un tânăr cu totul special, care a crescut într-un sistem rigid, instituționalizat. Vulnerabil, respins de propria-i familie, de cei care ar fi trebuit să îi fie aproape, acesta se zbate să se adapteze fiecărei situații. Nu îi este deloc ușor, dar inteligența sclipitoare și nevoia de a face bine celor din jur îi sunt aliați de nădejde.  Mereu ajunge în situații dificil de gestionat, oamenii îl judecă la prima vedere, dar de fiecare dată tânărul Ali reușește să-i cucerească nu numai cu bunele intenții, dar și cu soluțiile pe care le găsește. În viața complicată a tânărului apar și persoane providențiale, care ii vor fi alături în momente cheie. 


Personajul central este interpretat admirabil de un foarte talentat actor, Taner Ölmez, pe care publicul l-a mai putut urmări, la Kanal D, în serialul „Kösem”, în rolul lui Osman al II-lea, și în „Yaman”, în rolul lui Mert. Pentru interpretarea lui Ali, pentru a ști să redea cu cât mai multă acuratețe nuanțele comportamentului autistului înalt funcțional, Taner Ölmez a studiat acest sindrom al „savantului” și a discutat cu specialiști în domeniul turlburarilor de autism. Prin această preocupare constantă de a-și înțelege foarte bine personajul a reușit să impresioneze și să aducă în fața publicului realitatea diferită, intensă, dar atât de umană și plină de emoție, a celor diagnosticați cu autism. 

În urma succesului înregistrat în Turcia, producția  a fost achiziționată în peste 30 de  țări, printre care Spania, Grecia, Bulgaria, Israel, Mexic, Ungaria, Columbia, Argentina, Macedonia e.t.c.  În Turcia producția a acumulat și peste 44% cotă de piață și rating de peste 20%, la nivelul publicului comercial,  la finalul lunii octombrie 2019, chiar în anul în care a fost lansat. 

Nu pierdeți, începând din 25 august, „Doctorul minune”, serialul fenomen care te va emoționa profund, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. Începând de săptămâna viitoare, odată cu debutul producției „Doctorul minune”, „Nehir” va fi difuzat în fiecare luni și marți, de la ora 20:00.