Serena Williams a cucerit pentru a treia oară, turneul de tenis de la Stanford

Serena Williams a cucerit duminică, turneul de tenis WTA de la Stanford, după ce a învins-o în finală pe nemțoaica Angelique Kerber.

serena williams - stanford 2014Pentru a treia oară în carieră, Serena Williams și-a adjudecat trofeul la Stanford. Americanca a reușit să revină spectaculos în primul set, de la scorul de 1-5 și să se impună cu 7-6, în tie-break.

Angelique Kerber a pierdut în mod dramatic primul set al finalei de la Stanford, disputată cu liderul WTA, Serena Williams. Nemțoaica a reușit primul brake la zero, la scorul de 1-1, iar pe cel de-al doilea la 3-1, când a revenit de la 0-40.

La scorul de 5-2, Angelique Kerber a ratat două mingi de set pe propriul serviciu, lucru care a afectat-o teribil ir jocul nemțoaicei s-a tăiat ca maioneza. Americanca a reușit să facă re-brake, care i-a dat aripi.

Kerber a servit din nou pentru câștigarea setului la scorul de 5-4, dar și-a pierdut serviciul la zero și americanca a reușit să egaleze, după care Williams a trecut în avantaj, scor 6-5.

La acest scor, nemțoaica s-a chinut minute bune să-și câștige serviciul, și după ce a ratat două mingi de game și i-a anulat lui Williams o minge de set, Kerber a fructificat a treia minge de game și a împins setul în tie-break. Unde l-a pierdut cu scorul de 1-7.

Serena Williams a început setul doi cu un brake și l-a încheiat tot cu brake, cu scorul de 6-3. Astfel că după o oră și 20 de minute de joc, Serena Williams și-a adjudecat trofeul, cel de-al 61-lea din carieră și americanca dă semne de revenire în circuit după parcursul dezamăgitor de la Wimbledon.

Williams va primi 470 de puncte WTA și un cec în valoare de 120.000 de dolari, în timp ce Kerber va încasa 64.000 de dolari și 305 puncte WTA.

De luni, Serena Williams va juca la turneul WTA Premier 5 de la Montreal unde are de apărat 900 de puncte, întrucât în 2013 a învins-o în finală pe Sorana Cîrstea.

>