Breaking news

Plenul Senatului a decis marți că Mircea Diaconu rămâne senator

Plenul Senatului a respins încetarea mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu.

Senatorul PNL, Mircea Diaconu își va încheia mandatul de parlamentar, așa a decis marți plenul senatului României, respingând astfel solicitarea ANI de a fi demis pe motiv de incompatibilitate.

Împotriva încetării mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, în timp ce ‘pentru’ au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abţinut de la vot. Votul a fost secret şi electronic.

Comisia juridică a Senatului a analizat, în şedinţa din 11 septembrie, scrisoarea înaintată de ANI referitoare la starea de incompatibilitate în care se află senatorul liberal Mircea Diaconu şi a stabilit că plenul Senatului este cel în măsură să constate starea de incompatibilitate şi să ia decizie cu privire la acest caz.

Senatorul Mircea Diaconu a solicitat Biroului Permanent al Senatului amânarea discuţiilor sau măsurilor de punere în aplicare a incompatibilităţii sale stabilite de către ANI, până la soluţionarea căii de atac care a fost depusă la ÎCCJ.

Acesta a depus, în data de 24 septembrie, la Biroul Permanent al Senatului, certificatul de grefă de la ÎCCJ care atestă faptul că împotriva deciziei 3104/19.06.2012, pronunţate de către instanţă în dosarul nr.1195/2/2011, în contradictoriu cu ANI, a formulat contestaţie în anulare prevăzută de art. 318, Codul de procedură civilă, cale extraordinară de atac ce face obiectul dosarului 6014/1/2012 cu termen de judecată 10 aprilie 2013.

Pe 23 octombrie ANI a trimis către Senat o nouă solicitare în care preciza: Orice amânare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităților afectează, în mod grav, atât obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, cât și percepția cetățenilor asupra domniei legii și a statului de drept. Precizăm faptul că Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care a fost menținut ca temeinic și legal Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu, a rămas definitivă și irevocabilă în urmă cu mai bine de patru luni, la data de 19.06.2012.

Agenția de Integritate preciza și faptul că: Mircea Diaconu nu mai poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului pe o perioadă de trei ani, potrivit prevederilor art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 – „persoana eliberată sau destituită din funcţie […] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Luni, Președintele PNL, Crin Antonescu a declarat că Mircea Diaconu nu va mai candida pentru un nou mandat de senator la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

>