Breaking news

Senatorii îşi fac restaurant de lux, dar meniul va costa numai 20 lei

Senatul României a decis să își facă propriul restaurant de lux. Dacă până acum au mâncat la restaurantul colegilor lor, deputați, senatorii vor și ei să aibă propriul restaurant cu meniuri variate și prețuri nu prea piperate.

casa-poporului-blogRestaurantul se dorește a fi unul de cinci stele când vine vorba de meniu, dar prețul nu va sări de 20 de lei. Senatul pune la dispoziţie spaţiul, iar o firmă de profil îl va prelua după o licitaţie.

Primim delegaţii ale parlamentelor din alte state şi, de fiecare dată, eşti pus în situaţia să îi inviţi la masă şi, atunci, se apelează la serviciile restaurantelor bune din oraş, care sunt costisitoare”, a delcarat  chestorul Ioan Chelaru, pentru Antena 3.

Restaurantul va avea o capacitate de 200 de locuri la mese și vor putea mânca alături de senatori atât delegaţiile oficiale, presa cât și deputații.

Lunar, Senatul va încasa aproximativ 2000 euro de la firma care va câștiga licitația pentru funcționarea restaurantului.