Breaking news

Şeful SIPI Suceava, Cristian Macsim, reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie

Cristian Macsim, Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, de către procurorii DNA, pentru de fapte de corupţie.

judecatoare retinute de dnaCristian Macsim este cercetat de DNA pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizare a infractorului. După perchezițiile efectuate luni dimineață în județul Suceava, procurorii DNA l-au audiat pe șeful SIPI și mai apoi au emis ordonanță de reținere pe numele lui pentru 24 de ore.

În acelaşi dosar de corupție a fost pus sub control judiciar agentul de poliţie Constantin Chichiriţă, din Frătăuţii Noi. Acesta este anchetat pentru cercetare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals, pentru ticluirea de probe într-un dosar penal pe care îl avea în cercetare. pe toată perioada de control judiciar de 60 de zile, Constantin Chichiriţă nu are voie să îndeplinească activitatea sa de poliţist judiciar, şi nici să intre în contact cu celelalte persoane implicate în caz.

Șeful SIPI Suceava ar fi respins oficial “un raport informativ referitor la implicarea procurorului Dâmbu Dumitru în muşamalizarea unui accident rutier petrecut în anul 2010, în care a fost implicat agentul de poliţie Lămăşanu Iulian, din cadrul postului de poliţie comunal, existând suspiciuni că procurorul l-ar fi favorizat pe agent în mod abuziv, cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru a omite tragerea la răspundere penală a acestuia, în sarcina căruia se reţinuse infracţiunea de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.

Anchetatorii spun că procurorul Dumitru Dâmbu ar fi primit bani pentru a dispune o soluţie de netrimitere în judecată a lui Iulian Lămăşanu, care atunci când a provocat accidentul conducea maşina Poliţiei, în localitatea Costişa.

Dumitru Dâmbu, fost procuror şef al Secţiei de urmărire penală din Parchetul Tribunalului Suceava, a fost cercetat în stare de arest preventiv, pentru fapte de corupţie şi trimis în judecată în luna octombrie, alături de primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuţi, şi omul de afaceri Constantin Babiuc.

>