Breaking news

Secțiile de vot de la referendum nu vor fi dotate cu camere video

Premeirul Victro Ponta a anunțat miercuri că secţiile de vot nu vor fi dotate cu aparate de supraveghere, deoarece astfel de camere video nu au fost folosite până în prezent decât în secţiile speciale.

Premierul Ponta spune că nu sunt necesare camerele video întrucât la referendumul pentru demiterea preşedintelui nu vor fi amenajate secţii speciale.

”Sunt suficiente secţii de vot şi nu există secţii speciale, motiv pentru care diverse cereri neserioase nu puteau fi satisfăcute. Nu a existat în România până în acest moment supraveghere video a tuturor secţiilor de vot, a fost vorba de secţiile speciale atunci când au existat. Acum sunt secţiile normale, iar dacă cineva caută nod în papură, dumneavoastră trebuie să răspundeţi foarte clar şi conform legii”, a spus Ponta.

Premierul a precizat că din cei 18.292.000 persoane înscrise în listele electorale, doar 15.700.000 au cărți de identitate. Precizând că cei car enu au buletin pot vota fie cu pașaportul sau cu cărțile de identitate eliberate provizoriu.

PDL a cerut instalarea de camere video în toate secțiile de vot din țară, pe motiv că USL pregitește fraude masive la referendum.