Breaking news

Școala Gimnazială nr. 79 din Capitală, închisă din cauza coronavirusului

loading...

Școala Gimnazială nr. 79 din Sectorul 4 al Capitalei a intrat în scenariul roşu după ce s-a depistat încă un caz de coronavirus.

Primăria Sectorului 4 a dispus în regim de urgență, măsuri de dezinfecție a întregii clădirii în care funcționeză Școala Gimnazială nr. 79, după ce în cursul zilei de astăzi, 30.09.2020, a fost înregistrat al treilea caz confirmat de infecție cu SARS-COV 2, secretarul școlii, după ce săptămâna trecută, fuseseră confirmați un elev și un profesor. În aceste condiții, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică București, unitatea de învățământ a intrat în scenariul roșu de funcționare în condiții de pandemie – întreaga activitate didactică s-a mutat exclusiv în sistem on-line pentru următoarele 14 zile.

Măsurile au fost dispuse împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu Direcția de Sănătate Publică București, în baza ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, potrivit căruia “la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile. La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz;”.

loading...