Breaking news

Schiorii prinși de avalanșă pe Vârful Bătrâna, au scăpat cu viață

Cei patru turişti din Bucureşti surprinşi, duminică după-amiază, de o avalanşă în Masivul Iezer-Păpuşa, sub Vârful Bătrâna,  au scăpat cu viață.

avalansaDupă ce au fost acoperiți de stratul de zăpată, schiorii s-au zbătut să iasă de sub zăpadă și au reușit să scape teferi.

Unul dintre turişti a reuşit să iasă de sub zăpadă şi a sunat la serviciul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa incidentul, iar salvamontiştii din Câmpulung Muscel au plecat în căutarea lor.

Cei patru turişti au ajuns la Cabana Voina, în stare bună şi au declarat salvamontiştilor că zăpada, care nu a fost mare şi nu i-a acoperit, i-a târât într-o prăpastie, ei reuşind să iasă de acolo şi să se întoarcă.

Potrivit şefului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, turiştii nu sunt răniţi grav,  însă prezintă degerături urmând ca aceştia să fie duşi la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel.