Breaking news

Scenariu șocant care s-ar produce dacă Antena 3 este evacuată din clădire

loading...

Decizia DNA de confiscare a sediului Antena 1 și Antena 3, ar avea efect de bumerang pentru trustul Intact și Grifco SA, întrucât cele două companii au luat un credit bancar și au garantat cu cele două clădiri.

kovesi - sediu antena 3Decizia bombă de vineri dată de Curtea de Apel București, în Dosarul Telepatia dă naștere la scenarii șocante privind soarta Antenelor. Din cauza pierderii celor două clădiri, Intact Grup și Grifco sunt în situația de a nu mai putea menține linia de credit bancar luată în 2008, în cuantum de 46 de milioane de euro, și oferind drept garanție cele două sedii confiscate de DNA.

Situaţia financiară a grupului de media patronat de familia Voiculescu, din care fac parte, în principal, Antena1, Antena3, Euforia TV, Antena Stars, operate printr-un grup de firme – cele mai mari fiind Antena TV Group SA, Antena 3 SA -, ar putea fi grav afectată nu doar de confiscarea sediilor de către stat, ci mai ales de obligaţia de a aduce noi garanţii pentru creditele luate în urmă cu şase ani. Împrumutaţii sunt companiile Grivco SA şi TV Antena 1 SA. Aceasta din urmă a fost radiată acum patru ani, conform datelor Ministerului de Finanţe. În lipsa unor ipoteci îndestulătoare, banca va lua noi măsuri, cea mai drastică putând fi introducerea unei cereri de insolvenţă. În acelaşi timp, asocierea posturilor tv cu infracţiuni financiare grave i-ar putea determina pe publicitari să nu mai încheie noi contracte”, scire Capital.ro.

În replică la această variantă de scenariu șocant care ar aduce compania în insolvență, Antena Group precizează că, spre deosebire de principalii săi competitori, este singură companie TV privată din România care a înregistrat profit în 2013, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Cifra de afaceri a anului trecut s-a apreciat cu 18% faţă de anul precedent, cunoscând o nouă creştere de 10% în primele şase luni din 2014. Toate planurile pe 2014 se derulează conform strategiei şi angajamentelor asumate cu partenerii şi furnizorii grupului. Poziţia Antenei Group în piaţă este stabilă, fără probleme de natură financiară, compania sustinandu-şi investiţiile. Că atare, pentru prima dată pe piaţă televiziunilor din România, Antena 1 va avea, din toamna, şase superproducţii ce vor fi difuzate în Prime-Time. Este vorba de producţii proprii, care se bucură deja de popularitate în rândul telespectatorilor români: Next Star şi Serviciul Român de Comedie, dar şi de super formate internaţionale, cu milioane de fani la nivel mondial. Telespectatorii vor putea urmări din toamna la Antena 1: X Factor, Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor, Te cunosc de undeva şi Dancing With The Stars. De asemenea, au fost făcute investiţii importante în aparatură de televiziune, necesară pentru producerea acestor show-uri. Antena Stars, Euforia TV, ZU TV, sunt, de asemenea, posturi profitabile, care vor avea noi show-uri şi producţii internaţionale din această toamna. Rezultatele acestui an reprezintă o garanţie a poziţiei de piaţă a televiziunilor din grup. În 2014, divizia TV Intact este lider în mediul urban. Antena Group, prin posturile sale de divertisment, are o creştere de 23% la nivelul publicului comercial în prime time faţă de 2012. Antena 1 îşi apreciază cu 22% cota de piaţă în prime time, înregistrând, în iulie, creşteri pe toate intervalele orare. Antena Stars este postul cu cele mai importante creşteri de audienţă, de peste 100% pe majoritatea segmentelor zilei. Euforia îşi apreciază cota de piaţă pe publicul feminin comercial, iar ZU TV are o ascensiune rapidă pe piaţă canalelor muzicale. Speculaţiile făcute de anumite posturi de televiziune privind situaţia financiară a televiziunilor noastre sunt încă o dovadă a relei credinţe şi a faptului că există o campanie orchestrată împotriva Intact Media Group”, se arată în comunicatul de presă al Antena Group.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>