Scandal fără precedent la Eurovision. Cinci țări contestă votul de la Malmo

Un scandal fără precedent s-a declanșat în ultimele zile după ce foarte multe nereguli s-au constatat la votul final de la Eurovision 2013. Cinci țări, printre care și România contestă rezultatul final, acuzând fraude masive.

frauda vot eurovision 2013Rusia, Azerbaidjan, Muntenegru, Serbia și România, acuză grave nereguli la votul de sâmbătă seară din finala Eurovision 2013.

Firma germană care a centralizat rezultatele din toate cele 39 de țări participante ar fi măsluit rezultatele în cârdășie cu suedezii pentru ca Danemarca să câștige Eurovisionul.

Potrivit regulamentului Eurovision, notele acordate în finală de fiecare țară participantă sunt centralizate de o firmă germană, la Berlin, agreată de EBU(European Broadcasting Union).

În acest an, juriul de specialitate din fiecare cele 39 de țări participante, a văzut repetiția oficială de la Malmo și a acordat note. Aceste note au fost transmise imediat prin e-mail la firma nemțească care le-a ținut sub cheie până sâmbătă seară. Când, după ce și telespectatorii din Europa au votat, s-au centralizat și rezultatele de la televot și s-au adunat cu cele de la juriile naționale. După care, firma nemțească a transmis către cele 39 de televiziuni naționale participante, lista cu notele pe care trebuie să le anunțe în finala de sâmbătă seară.

Numai că surprize, surprize, notele au nedumerit multă lume, mulți jurați din tot mai multe țări.

Presedintele Azerbaidjanului, Ihram Aliyev a cerut o anchetă la  ITV, televiziunea de stat, întrucât Rusia nu a primit niciun punct de la azer deși juriul național a clasat piesa rușilor pe locul doi.

În prima Semifinala Eurovision 2013, Muntenegru a acordat 12 puncte Ucrainei, însă în finală,  ucraineanca Zlata Ognevich nu a primit niciun punct de la muntenegreni. Situația este cu atât mai ciudată și greu de explicat cu cât președintele juriului din Muntenegru susține că Ucraina s-a clasat pe primul loc și în finală, în clasamentul juriului național.

Juriul de la Moscova a lăudat în diferite rânduri piesa Ucrainei de la Eurovision 2013, însă melodia a primit doar 1 punct de la Rusia, în marea Finală.

Președintele juriului din Serbia a declarat în presa locală faptul că i se pare suspect cum Grecia nu a primit niciun punct din partea Serbiei în Finala Eurovision 2013.

Toate aceste nereguli semnalate de cele cinci țări, vin să întregească spusele mai multor jurnaliști prezenți la Malmo care susțin că suedezii au făcut tot ce le-a stat în putință să o scoată câștigătoare pe Danemarca.

România a câștigat televotingul din Italia dar în finală a primit doar un singur punct.

Potrivit datelor prezentate de RAI, radio televiziunea italiană, clasamentul la televot a fost următorul: România – 23,23%, Moldova – 13,79%, Ucraina- 13,23%, Grecia – 11,94%, Rusia  – 5,01%, Danemarca  – 3,2%, Malta – 3,07%, Ungaria 2,93%, Azerbaijan – 2,47%, Lituania – 2,27%.

Dan Manoliu a declarat pentru exclusivNEWS.ro că va trimite lui Jon Ola Sand, supervisorul Eurovision din partea EBU, o solicitare de lămurire a votului italian.

În loc de răspunsuri clare care să înlăture toate suspiciunile, azi, EBU a postat un material de presă pe site-ul eurovision.tv prin care Jon Ola Sand, supervisor al Eurovision Song Contest, se spală pe mâini și spune că votul a fost în regulă și că suspiciunile de fraudă sunt pure speculații de presă.

Problema se poate rezolva foarte ușor prin publicarea tuturor listelor de voting din cele 39 de țări participante dar și a listei cu notele juriilor naționale. După ce aceste date se fac publice abia atunci putem vedea cine și de ce a greșit și măsluit rezultatele.

>