Sistemul economic al Uniunii Europene se dorește a fi unul care contribuie la protejarea mediului înconjurător și la sustenabilitate. Pentru atingerea acestor ținte sunt necesare eforturi susținute, o direcție esențială fiind cea cu privire la gestionarea responsabilă a ambalajelor. Legislația românească precizează în mod clar ce principii și obligații au anumite categorii de agenți economici în legătură cu răspunderea extinsă a producătorului în domeniul ambalajelor. 

Conform legii numărul 249 din 2015, șapte categorii de agenți economici care activează în România au obligații în ceea ce privește gestionarea corespunzătoare a ambalajelor prin atingerea unor ținte minime de reciclare a acestora și prin raportarea corectă și la timp a datelor solicitate de autorități. Pentru atingerea obligațiilor de acest fel, cele șapte categorii de firme pot colabora cu organizații OIREP – obligații de răspundere extinsă a producătorului ce oferă servicii de consultanță specializată, ca de exemplu Ecosynergy.ro, o companie recunoscută pentru profesionalismul tuturor angajaților.  

Iată cine are obligația de a raporta periodic cantitățile de ambalaje ce ajung pe piață!

Poză de Brian Yurasits pe Unsplash.com

Ambalajele sunt părți esențiale ale diverselor produse, îndeplinind roluri însemnate, precum protejarea acestora, oferirea unor suprafețe pentru precizarea unor informații utile sau atragerea cumpărătorilor. Totuși, aceste produse pot duce la afectarea mediului înconjurător, în multe cazuri fiind aruncate, considerate inutile. În realitate, aceste deșeuri de ambalaje pot reveni în ciclul economic, ceea ce permite realizarea de economii importante și micșorarea presiunilor cu privire la resursele de materii prime. 

1. Cea mai importantă categorie de firme cu obligații în acest sens este reprezentată de producătorii care oferă clienților diferite tipuri de produse ambalate. Legea prevede că aceștia au obligația de a finanța și implementa sisteme de colectare și reciclare a deșeurilor care apar din realizarea de ambalaje pentru produsele lor. Mai mult decât atât, aceste companii au și obligativitatea raportării periodice a cantităților de ambalaje introduse pe piață și a tipului de materie primă utilizată.
2. Importatorii și achizitorii de produse ambalate, care au fost cumpărate din țări ale Uniunii Europene, au aceleași tipuri de responsabilități ca firmele ce le produc în România, atât în ceea ce privește reciclarea, cât și raportarea.
3. Producătorii și importatorii de ambalaje de desfacere din Uniunea Europeană, adică acele tipuri care au rolul de a împacheta și a proteja produsele individuale sau cele vândute în cantități reduse, sunt, de asemenea, precizați în legislație ca parte a efortului de gestionare corectă a deșeurilor din ambalaje.
4. Firmele care au în activitatea lor supra-ambalarea sau reambalarea produselor nu sunt scutite de sarcini cu privire la răspunderea extinsă a producătorului și la raportarea periodică a țintelor atinse în reciclarea ambalajelor.
5. Companiile care nu vând produse ambalate, în schimb le închiriază (un exemplu în acest sens este reprezentat de paleții de transport produși din lemn, plastic sau metal) sunt precizați ca parte a efortului de răspundere extinsă a producătorului.
6. Firmele care oferă pe piața din România anumite produse sub marcă proprie, dar realizate de către alt operator economic, care a achiziționat acest drept, au obligația de a se asigura că sunt atinse țintele de reciclare și că se realizează raportarea corect și la timp.

În concluzie, prin colectarea unor cantități minime de deșeuri provenite din ambalaje, anumite categorii de firme ating conformitatea legislativă, neexpunându-se riscurilor legate de obținerea unor sancțiuni usturătoare. 

Poză de Nareeta Martin pe Unsplash.com