Sandra Izbașa “Dansează printre vise” la Antena 1

Campioana olimpică și mondială la gimnastică, Sandra Izbașa a acceptat propunerea Antena 1 de a participa în calitate de concurent la show-ul ”Dansează printre vise”.

sandra izbasa - danseaza printre viseSandra Izbașa, deținătoare a peste 300 de medalii obținute de-a lungul carierei sportive, dintre care patru olimpice, Dansează printre vise în această toamnă, la Antena 1.

„Acest proiect reprezintă o nouă etapă din viața mea și e un nou început în lumea dansului. Îmi doresc să îl duc până la final cu brio, să îndeplinesc toate cerințele, fiindcă așa am fost învățată de mică”, a declarat Sandra Izbașa.

Obișnuită cu nesfârșitele ore de antrenament și cu cantonamentele stricte, Sandra spune că este atrasă de show-ul „Dansează printre vise” tocmai pentru că „este o competiție diferită față de ceea ce făceam la Campionatele Europene, Mondiale și la Jocurile Olimpice”. Mai mult decât atât, Sandra este nerăbdătoare să își exprime dragostea pentru dans.

“Solul rămâne aparatul meu de suflet și rezultatele mele vorbesc de la sine. Doresc să retrăiesc bucuria muzicii și a dansului, pe care le îndrăgesc atât de mult și care au fost puse întotdeauna în valoare în exercițiile de la sol”, a mai povestit campioana olimpică.

Show-ul ”Dansează printre vise” va fi prezentat de Victor Slav, produs de Mona Segall și până acum au confirmat participarea: Alina Pușcaș, Alina Eremia, Diana Munteanu Niculescu, Sandra Izbașa și Vladimir Drăghia.

>