Breaking news

Rusia a tăiat gazul livrat Ucrainei. România nu e afectată de măsura Moscovei

Rusia a întrerupt luni dimineaţă livrările de gaze către Ucraina, întrucât autoritățile de la Kiev nu și-au achitat datoriile în cuantum de 4,5 miliarde de dolari către compania Gazprom. Ponta spune că România nu va fi afectată de această decizie întrucât țara noastră are rezerve suficiente de gaz.

rusia a taiat gazul ucraineiDupă ce le-au furat peninsula Crimeea și i-au băgat în război civil pe ucrainieni, Rușii au închis conducta de gaz pentru Ucraina.

Decizia a fost luată după ce negocierile au eșuat întrucât Rusia a cerut 385 de dolari pentru mia de metri cubi, preț considerat mult prea mare de partea ucraineană.

Între timp, Rusia a dat în judecată Kievul la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, iar sancţiunile ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari.

Ponta a declarat luni, că a discutat cu ministrul Energiei şi a menționat că România are rezerve necesare astfel încât pe termen scurt, respectiv şase luni, nu sunt probleme.

Rusia a ținut să-și asigure partenerii economici europeni că beneficiază la această oră de capacitatea maximă de gaze prevăzută în contractele semnate. Rusia furnizează către țările din Europa gazul necesar prin conductele din Ucraina și prin celelalte două conducte, North Stream din Marea Baltică și Amal – care trece prin Belarus. Rusia a oprit doar cantitatea de gaz pe care ar fi trebuit să o trimită pentru consumul intern al Ucrainei. Gazprom i-a avertizat pe oficialii de la Kiev să nu ia din cantitatea de gaz trimisă către Europa pentru că asta ar însemna furt.

Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a încercat să îi convingă pe ruşi să încaseze doar o parte din datoria de aproape 2 miliarde de dolari. Însă, fără succes.

În luna februarie 2014, după ce preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere, Moscova a dublat preţul pentru gazele naturale livrate Ucrainei la 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.