Breaking news

Rovana Plumb şi premierul Victor Ponta au lansat proiectul de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu primul ministru, Victor Ponta, au demarat luni, 12 noiembrie 2012, proiectul „pentru îmbunătăţirea colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje PET şi a dozelor de aluminiu de la populaţie “.

Acest proiect se realizează prin instalarea unor automate pentru preluarea dozelor de PET şi aluminiu în marile centre comerciale, consumatorul primind în schimb un voucher cu o valoare nominală de 0,5 bani/ PET sau doză de aluminiu. Practic, cu 20 de sticle PET sau doze de aluminiu cetăţeanul îşi poate cumpăra o pâine (voucherul rezultat poate fi folosit ca discount la cumpărăturile efectuate în magazine).

Reciclarea vizează reducerea poluării şi prevenirea efectelor negative produse de deşeuri, având implicaţii de ordin economic şi social. La ora actuală sunt  reciclate doar 3% din dozele existente pe piaţă, iar la gunoi ajung peste 10.000 de tone de aluminiu de înaltă puritate, în condiţiile în care în Europa, procentul de recuperare a acestor deşeuri variază între 40 şi 70% şi chiar mai mult. În următorii şapte ani România trebuie să ajungă să recicleze 50% din cantitatea de aluminiu introdusă pe piaţă.

Acesta este primul proiect de acest fel realizat în România, pe baza unui Acord Voluntar încheiat între autorităţile publice competente şi reprezentanţii sectoarelor economice implicate, deschis tuturor partenerilor care doresc să se conformeze condiţiilor acordului, în vederea aplicării principiilor de prevenire şi reducere a generării de deşeuri de ambalaje prevăzute în legislaţia de mediu în vigoare.

În acest sens, primul ministru, Victor Ponta a afirmat că: „Nicio acţiune guvernamentală nu poate avea succesul scontat dacă nu se bazează pe colaborarea dintre instituţiile statului, mediul de afaceri şi societatea civilă. O să studiem inclusiv ideea unui proiect naţional în care utilizarea acestor aparate de colectare selectivă a deşeurilor să fie subvenţionată inclusiv de bugetul central în cazul autorităţilor publice locale“.

Premierul Victor Ponta a mai subliniat importanţa încurajării producătorilor români de alimente şi a afirmat ca va încerca să acorde subvenţii autorităţilor locale, implicate în acţiuni de reciclare.

>